
Încă un corp al Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, restaurat cu fonduri europene
Încă un corp al Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia va fi restaurat cu fonduri europene de peste 6,6 milioane de euro, acesta fiind cel de-al doilea contract prin care s-a obținut finanțare nerambursabilă pentru clădirea în care a locuit odinioară și voievodul Mihai Viteazul.
Primăria Municipiului Alba Iulia a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru”, un nou contract având ca obiect finanțarea lucrărilor de consolidare și restaurare pentru redarea în circuitul public a ansamblului Palatul Principilor Transilvaniei, informează un comunicat al ADR Centru.
Valoarea totala a contractului „Amenajare Spații Culturale Multifuncționale Ansamblul Palatul Principilor din Alba Iulia: Corp B și Realizare Poartă Acces” este de aproape 37 milioane de lei, din care circa 33 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
„Este al doilea contract prin care obținem finanțare nerambursabilă pentru Palatul Principilor Transilvaniei. Primul a fost contractul prin care s-au finanțat lucrările de restaurare a corpului E al ansamblului, cel mai vechi, pentru care am făcut recepția lucrărilor anul trecut, în luna februarie. În paralel cu lucrările la Corpul E, s-a realizat și punerea în siguranță a întregului ansamblu al palatului prin înlocuirea învelitorii și a unora dintre planșee, astfel încât și celelalte șase corpuri, care nu aveau atunci finanțare, să fie ferite de degradarea produsă de infiltrarea apei meteorice. Această investiție de aproape 14 milioane de lei a fost obținută de la Bugetul de Stat. Acum sunt bucuros că facem încă un pas înainte și putem începe lucrările pentru încă unul dintre corpurile ansamblului”, a spus, potrivit comunicatului, primarul Gabriel Pleșa.
Corpul B, care va intra acum în restaurare, este adiacent Corpului E, restaurat. El a fost construit în secolul al XIX-lea, înglobând și părți din construcții mai vechi.
Prin noul proiect se propune punerea în valoare a corpului de clădire B prin convertirea sa în centru cultural, ceea ce presupune o serie de intervenții din punct de vedere funcțional, structural, restaurarea, protecția și conservarea tuturor componentelor artistice din piatră, amenajarea și dotarea spațiilor interioare și a zonelor exterioare adiacente monumentului istoric pentru a corespunde necesităților noilor funcțiuni, în acord cu statutul său istoric.
„Palatul Principilor Transilvaniei este la al doilea contract cu finanțare nerambursabilă, primul fiind administrat tot de ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014 - 2020 în Regiunea Centru. Valoarea totală a fondurilor nerambursabile derulate prin ADR Centru și investite în restaurarea Palatului Principilor Transilvaniei în aceste două contracte depășește 11,5 milioane de euro”, a declarat directorul general al ADR Centru, Simion Crețu.
Fostul palat al principilor Transilvaniei a fost construit în secolul al XV-lea, fiind modificat și extins în secolele XVI-XVII. Inițial, clădirea a avut drept destinație reședința Capitoliului romano-catolic, adică locul unde se redactau și autentificau acte. Din secolul al XVI-lea a fost reședință princiară, iar pentru o perioadă de 11 luni, în anii 1599 și 1600, edificiul a servit ca reședință a voievodului Mihai Viteazul.
Clădirea a fost grav avariată de turci și tătari, în timpul marilor invazii din 1658 și 1662.
Odată cu cucerirea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, palatul a fost transformat în cazarmă, rămânând cu acest statut timp de trei secole.